Depozitul caritabil

Depozitul Caritabil (Charity Depo) este un program inițiat de Asociația Solidaris în toamna anului 2019, considerat necesar ca urmare a cererilor și solicitărilor primite prin apelurile la Serviciul de Ajutor Telefonic.

Scopul nostru este să evităm aruncarea la gunoi a unor aparate electrocasnice, utilaje sau obiecte care sunt încă în stare de funcționare, dar proprietarul nu mai are nevoie de ele sau vrea să le schimbe pe unele noi. Multe persoane nu știu ce să facă cu obiectele acestea, cu toate că își dau seama că ar fi folositoare pentru cineva, dar nu știu cui să se adreseze. În baza de date a Serviciului de Ajutor Telefonic există mai multe persoane sau familii nevoiașe care ar fi dispuse să accepte astfel de donații. În astfel de situații, Asociația Solidaris este bucuroasă să medieze donația, să anunțe oferta pe rețelele de socializare, iar cei ce au nevoie de obiectele respective pot reacționa în timpul cel mai scurt.

Din lipsă de spațiu, Depozitul Caritabil funcționează virtual pe pagina Facebook a Asociației Solidaris, unde și-au găsit deja stăpâni noi cu succes obiecte precum saltele, televizoare, tensiometre, mașini de cusut, mașini de spălat, aspiratoare etc. În cele mai multe cazuri predarea se face direct de la vechiul proprietar la cel nou, iar contactul personal este o bucurie în plus.

În cazurile în care un obiect valoros nu-și găsește stăpânul în curs de 1-2 săptămâni, poate fi depozitat la punctul de lucru al Asociației Solidaris din Bedeni, județul Mureș, până când apare cineva care are nevoie de el.

Pe termen lung intenționăm să găsim un loc de depozitare într-un punct ușor accesibil din oraș, unde obiectele oferite pot fi aduse și de unde se pot lua haine, jucării, aparate electrocasnice, obiecte de uz personal, chiar și mobilă în condiții bune și care pot fi încă folosite. Prin reciclare putem să reducem volumul de deșeuri din societatea noastră și să acoperim lipsurile din familiile nevoiașe, pentru care acest ajutor înseamnă și o bucurie sufletească.

Depozitul Caritabil: Spre bucuria noastră și a celorlalți!

SPRIJINIȚI DEPOZITUL CARITABIL!
RO61 BTRL RONC RT02 2703 8408 (RON)